• În Marea Britanie a început testarea unui nou vaccin împotriva COVID-19.
  • Testarea vaccinului se face pe un lot de 300 de persoane acum, iar în octombrie pe un lot de 6000 de oameni.
  • Vaccinul se bazează pe o formă sintetică a virusului COVID-19.

Coronavirusul este cea mai mare provocare pentru sistemele medicale, la nivel global. Marea Britanie a început deja testarea unui vaccin.

Prima fază de testare implică un lot de 300 de persoane. A doua fază de testare implică un lot de 6000 de oameni și este programată pentru octombrie 2020, relatează BBC.

Vaccinul a fost testat pe animale și a avut succes.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Echipa care se ocupă de acest program speră ca vaccinul să poată fi distribuit în Marea Britanie și în întreaga lume, la începutul anului 2021.

Kathy, care s-a oferit voluntar în prima fază de testare, spune „Cred că decizia mea a venit din dorința de a ajuta, însă nu știam exact cum. Și participarea la testarea vaccinului s-a dovedit a fi o metodă de a mă implica.”

Kathy mai spune că „Lucrurile nu vor reveni la normal până ce nu vom avea un vaccin, așa că mi-am dorit să fac parte din progres”.

Vaccinul contra COVID-19 din Marea Britanie este o abordare diferită

Spre deosebire de variantele tradiționale de vaccin care au la bază o formă mai ușoară a virusului COVID-19, noua abordare condusă de profesorul Robin Shattock, din cadrul Imperial College London, se bazează pe o formă sintetică a virusului.

Odată ce vaccinul este injectat, acesta se multiplică și se răspândește în corp, instruind celulele corpului să producă o proteină care se află pe suprafața virusului.

Astfel, organismul va fi capabil să recunoască virusul COVID-19 și să lupte împotriva lui.