• Au fost momente tensionate pe scena celui mai mare concurs de frumusețe din Sri Lanka
  • Câștigătoarea „Mrs. Sri Lanka“ a fost rănită după ce i-a fost înmânat premiul
  • O fostă câștigătoare a titlului a fost cea care a agresat-o

Câștigătoarea celui mai mare concurs de frumusețe din Sri Lanka a trecut de la extaz la agonie, duminică, după ce i-a fost înmânat premiul „Mrs. Sri Lanka“.

La câteva momente după primirea trofeului, Pushpika De Silva a fost agresată chiar pe scenă de o fostă câștigătoare a titlului „Mrs. Sri Lanka“, Caroline Jurie, supărată de faptul că noua Regină a Frumuseții ar fi divorțată. Nemulțumirea femeii vine în contextul în care o regulă a organizatorilor competiţiei precizează că participantele trebuie să fie căsătorite şi nu divorţate, scrie BBC.

Nervoasă, Caroline Jurie i-a smuls coroana lui De Silva, provocându-i răni la cap. Ulterior, câștigătoarea din anul 2019 i-a pus coroana pe cap concurentei de pe locul al doilea, iar „Mrs. Sri Lanka“ 2021 a părăsit scena în lacrimi și a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri din partea medicilor.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Totul a avut loc în timpul finale „Mrs. Sri Lanka“ 2021, care s-a desfășurat într-un teatru din Colombo, duminică seara.

Reacția câștigătoarei „Mrs. Sri Lanka“

La scurt timp, organizatorii i-au cerut scuze lui De Silva, care a explicat că este despărţită, nu divorţată, într-un mesaj pe Facebook. Tânăra a menționat că o va da în judecată pe Caroline Jurie pentru felul „nerezonabil şi jignitor“ în care a tratat-o.

Nu sunt o femeie divorțată. O adevărată regină nu este o femeie care smulge coroana altei femei, ci o femeie care pune în secret coroana alteia“, a scris ea pe Facebook.