• Aproximativ 50 de oameni au protestat la Timișoara
  • Oamenii nu sunt de acord cu protestele care au loc în țară

Pandemia a împărțit țara în două tabere. Protestatari supărați pe sistem și protestatari supărați… pe protestatari. La Timișoara, aproximativ 50 de profesori universitari, medici și antreprenori au ieșit în stradă să își spună oful.

Și-au arătat revolta față de protestele care au avut loc în țară, toată săptămâna. Ei spun că aceste ieșiri nu își au locul, iar motivul este unul inexistent.

Am ieșit împotriva acelor indivizi, nu știu.. eu îi numesc pitecantropi, scăpați din niște grote despre care nu știu unde sunt. Și nu pot să fiu de acord, cum cei de aici nu au fost de acord și nu vor fi vreodată de acord“, spune Oscar Manto, antreprenor.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

„Am văzut ce n-am văzut niciodată: atacuri asupra medicilor, mai ales a medicilor de la ATI, am văzut lucruri de o violență și de o urâțenie și o ură inter-etnică cum nu am mai văzut în România“, spune Vasile Popovici, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara.