• Marea Britanie nu recomandă imunizarea cu AstraZeneca persoanelor sub 30 de ani
  • Ioana, medic generalist, a fost marcată de pierderea unui pacient în urma vaccinului
  • Tinerii vor avea opțiunea de a se imuniza cu un alt vaccin

Marea Britanie, țara unde a fost creat vaccinul Oxford-AstraZeneca, nu-l mai recomandă oamenilor sub 30 de ani. Asta din cauza efectelor secundare foarte rare: apariția unor cheaguri de sânge. Tinerii vor putea avea opțiunea de a se vaccina cu alt ser.

Îţi fac cunoștință cu medicul Ioana Corina Popa, medic generalist la camera de gardă a Spitalului Universitar din Norwich. Ioana s-a imunizat cu serul AstraZeneca în urmă cu două luni. La 12 ore după injecție a avut frisoane și dureri de cap.

„Au durat cam 20 de minute, timp în care eram tentată să sun la ambulanță. Dar s-au oprit și după aceea nu am mai avut probleme. Se spune că totdeauna, la prima doză, răspunsul organismului este un răspuns mai puternic”, a spus Ioana.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Agenția medicamentului din Marea Britanie a spus același lucru ca instituția europeană similară, riscurile sunt mai mici decât beneficiile.

Rita și Michael s-au vaccinat AstraZeneca și nu se tem: „M-am vaccinat acum doua saptămâni cu cel de la Oxford, m-a durut puțin capul și brațul, dar voi face și rapelul imediat”.

De la începutul vaccinării în Marea Britanie cu AstraZeneca, au apărut cheaguri de sânge la 79 de oameni care au primit acest ser. Dintre aceștia, 19 au murit.