• Valeriu Gheorghiță, a declarat că din toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani împotriva COVID-19
  • Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că, după ce Pfizer a cerut autorizarea FDA, în două luni am putea începe vaccinarea copiilor și în România.

Am văzut că compania Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obține autorizare și indicație pentru grupa de vârstă 12 – 15 ani ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare și de la FDA și cu siguranță și de la Agenția Europeană a Medicamentului așa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicație și să și facem acest tip de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

„Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur şi eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani şi probabil că se va dovedi la fel şi la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenţia Americană pentru Medicamente, cât şi de la Agenţia Europeană, aşa încât vom putea şi noi din trimestru trei, probabil, să dăm posibilitatea şi celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, spunea Gheorghiță în 1 aprilie.

Compania Pfizer a anunţat la începutul lunii aprilie că vaccinul său anti-COVID este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK