- Dan Oros, Head of Marketing Google & YouTube Romania, despre teoriile conspirației iscate în jurul companiei: ,,Avem programe prin care recompensăm oamenii care reușesc să arate vulnerabilități ale sistemelor noastre”
- Dan Oros: ,,De multe ori, oamenii nu înțeleg exact ce se întâmplă și spun lucruri care nu sunt adevarate despre companie”
- Dan Oros: ,,E foarte greu să spui care e rețeaua viitorului, însă cumva tehnologia permite oricărei persoane să câștige bani online și ăsta o să fie un trend extrem de interesant în următorii ani”
- Dan Oros, despre teoriile conspirației din jurul Google: ,,Ce este adevărat, în schimb, este faptul că dispozitivele au anumite microfoane ce le folosești pentru a interacționa cu asistentul”
Invitat în emisiunea „Ochii pe mine!”, Dan Oros, Head of Marketing Google & YouTube Romania, a infirmat teoriile conspirației create – de-a lungul timpului – în jurul platformei Google.
Advertisment
Invitatul lui Vlad Craioveanu a explicat faptul că dezinformarea și mentalitatea oamenilor reprezintă marile provocări de care se lovește cel mai mare căutător profesionist al planetei și anume Google. Totodată, Dan Oros susține că anul persoanele care reușesc să identifice vulnerabilitățile sistemului din cadrul platformei Google sunt recompensați.
Google și ascultarea telefoanelor
,,Vlad Craioveanu: Mai există și o teorie a conspirației că Google ne ascultă telefonul pentru că se întamplă de multe ori, stau cu tine la masă, vorbim despre NFT si automat o să îmi apară o reclama la NFT.
Recomandări
Dan Oros: Am auzit persoane spunând lucrul acesta și pot să spun că nu este adevărat. De multe ori, când vorbești despre un subiect tu cauți online pe subiectul respectiv și, din acel motiv, îți vin anumite reclame.
Vlad Craioveanu: Era o paranoia în societate, că de fapt, este un microfon pe care Google îl activează și funcționeaza în permanență în jurul tău…
Dan Oros: Asta nu este adevărat. Ce este adevărat, în schimb, este faptul că dispozitivele au anumite microfoane ce le folosești pentru a interacționa cu asistentul. Dacă spui Ok Google acesta se activează și, din acel moment, ascultă ce spui în așa fel încât să îți dea raspunsul la întrebarea pe care o pui”, explică Dan Oros.
Dan Oros: „Oamenii care reușeșc să găsească anumite vulnerabilități sunt recompensați!”
,,Noi plătim în fiecare an, avem programe prin care recompensăm oamenii care reușesc să arate vulnerabilități ale sistemelor noastre. În mod oficial. E o competiție și oamenii care reușeșc să găsească anumite vulnerabilități sunt recompensați. Nu știu dacă sunt angajați sau nu.”
Ce spune Dan Oros despre rețeaua viitorului și marile oportunități
,,Cred că e foarte greu să spui care e rețeaua viitorului, însă cumva tehnologia permite oricărei persoane să câștige bani online și asta o să fie un trend extrem de interesant în următorii ani, în sensul în care vor fi din ce în ce mai mulți oameni care vor monetiza hobby-urile lor.
Poate cei care se pricep la design, muzicieni, industria gaming-ului. Practic, ce face internetul e că spune tu nu mai ai o piață doar de, nu știu, 200.000 de oameni din orașul tău, ci ai acum o piață de 4 miliarde de oameni care sunt online și care vor să cumpere produsele și serviciile tale. Și atunci o să vedem o economie a freelancerilor și a oamenilor care produc ceva servicii și produse la ei acasă și le vând online”
Dan Oros, despre provocările companiei Google
,,Cred că zona asta de dezinformare cumva, referitor și la ceea ce face și la produsele noastre și la programele noastre. De multe ori, oamenii nu înteleg exact ce se întâmplă și spun lucruri care nu sunt adevarate despre companie”
Partenerii noștri