• CFR Cluj a câștigat la penalty-uri Supercupa României.
  • CFR Cluj a învins FCSB în Supercupă la loviturile de departajare.
  • Scorul după primele 90 de minute a fost egal, 0-0.

Campioana Ligii I a câștigat a patra SuperCupă din istoria sa după ce a învins FCSB pe Ilie Oană din Ploiești. Scorul a fost 0-0 după primele 90 de minute. Clujenii au dat-o în bară în timpul regulamentar, au avut și alte ocazii mari, iar roș-albaștrii au făcut-o la loviturile de departajare. Perianu și Șut au ratat.

Căpitanul Camora a transformat penalty-ul decisiv și a dus trofeul la Cluj. CFR Cluj e cea mai titrată echipă a ultimilor 20 de ani în România: 6 titluri, 4 Cupe și 4 Supercupe!

Edi Iordănescu și-a trecut și el în palmares a doua Supercupă cu echipa din Gruia. FCSB rămâne și ea cu o realizare după meci – e singura echipă care a făcut 5 schimbări la pauză într-un meci oficial!

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„N-a fost un meci ușor, chiar dacă am avut foarte multe ocazii. Am tratat serios meciul, cum tratăm orice joc. A fost un trofeu pe masă, pe care l-am dorit. E important și pentru moral, contează pentru perioada care urmează. A fost o victorie de necontestat, avem două zile să pregătim primul joc din play-off. E și vina noastră, uneori nu am făcut alegerile corecte în fața porții, procedeul nu a fost cel mai inspirat, însă a fost și neșansă”, a declarat Edi Iordănescu, tehnicianul trupei din Gruia, la finalul partidei.