• Piața merge foarte bine acum, dar, din experiențele din trecut, se așteaptă să cadă în scurt timp
  • Pe măsură ce economia dă semne de refacere după criza COVID, prețurile acțiunilor sunt foarte ridicate
  • Indicele bursier S and P 500 a crescut cu mai bine de 10 procente față de anul trecut și cu 80% față de martie 2020, la începutul pandemiei, când a scăzut brusc

În ultima perioadă, bursele merg foarte bine, însă experții de la LPL Financial prevăd un colaps. Asta după ce S&P 500, unul dintre cei mai importanți indici bursieri, a atins 22 de recorduri numai anul acesta, potrivit Business Insider.

Experții cred că piața bursieră se va prăbuși și au trei motive principale. În primul rând, ei vorbesc despre faptul că am ajuns la un vârf. Piața merge foarte bine acum, iar din experiențele din trecut, se așteaptă să cadă în scurt timp.

Al doilea motiv este că pe măsură ce economia dă semne de refacere după criza COVID, prețurile acțiunilor sunt foarte ridicate. Chiar raportul preț-câștiguri anticipat al S and P este acum la cel mai înalt nivel din 1990 și până acum.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Al treilea motiv este că după o creștere de 80% al S and P față de martie 2020, trebuie să ne așteptăm să urmeze câteva luni de volatilitate.

Indicele bursier S and P 500 a crescut cu mai bine de 10 procente față de anul trecut și cu 80% față de martie 2020, la începutul pandemiei, când a scăzut brusc. Experții consideră că pe termen lung piața bursieră are mult spațiu de dezvoltare, dar pe termen scurt va avea de suferit.