Riscurile nu se reduc la zero după vaccinare, spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheoghiţă, referitor la cazul actorului Alexandru Arşinel, internat la spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, la două luni după vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă spune că există persoane, în mod deosebit cele vulnerabile, care nu întotdeauna dezvoltă un nivel suficient de crescut al anticorpilor încât să fie protejate, însă chiar şi în aceste cazuri riscul de complicaţii este semnificativ mai scăzut.

Pot să vă spun că ne-am uitat la rata de fatalitate care este de 100 de ori mai redusă la persoanele vaccinate comparativ cu persoanele nevaccinate, deci categoric că avem beneficii importante ale vaccinării, fără să spunem că 100% din persoanele care sunt vaccinate cu două doze nu vor mai face această infecţie”, precizează Valeriu Gheoghiţă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Beneficiile importante sunt faţă de boala simptomatică, faţă de complicaţii, faţă de riscul de spitalizare sau faţă de deces, adaugă acesta.

Există suficiente date care arată inclusiv o reducere a infecţiei asimptomatice şi a riscului de transmitere. Sigur că acest risc nu se reduce la zero”, afirmă Gheoghiţă.

Alexandru Arşinel şi soţia au ajuns la un spital din Bucureşti în urmă cu câteva zile, după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19. Arşinel se vaccinase în urmă cu 2 luni.