• Doi bărbaţi au ajuns la spital, în urma unui conflict care a pornit de la un loc de parcare.
  • Pe numele celor doi au fost deschise dosare penale pentru tulburarea ordinii publice şi lovire.

Potrivit Jandarmeriei Galaţi, este vorba de doi bărbaţi de 31 şi 54 ani, care s-au luat la bătaie de la un loc de parcare. Incidentul a avut loc în cartierul Micro 19. În urma unui apel 112, la faţa locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie.

Unul dintre bărbaţi prezenta o rană deschisă la cap, iar un al doilea avea urme de lovituri la nivelul corpului. Ambii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru investigaţii medicale.

„Din verificările făcute la faţa locului, jandarmii au stabilit că între cei doi a intervenit un conflict spontan pe fondul ocupării unui loc de parcare, neatribuit conform prevederilor legale. Disputa între cei doi bărbaţi s-a tranşat cu pumnii şi bâtele de baseball, iar în conflict s-au interpus şi părinţii unuia dintre bărbaţi, cel care de altfel a provocat scandalul“, au transmis jandarmii.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Pe numele bărbaţilor, jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările sunt continuate de poliţie.