• Democrații au dezvăluit un proiect de lege care ar prelungi pe timp nedeterminat o măsură luată în timpul pandemiei.
  • Măsura adoptată, în forma ei actuală, scutește părinții de plata a 2.000 de dolari în taxe pentru fiecare copil pe care îl au
  • Dacă va fi adoptată, măsura va ajuta aproximativ 90% dintre familii, iar experții preconizează că ar înjumătăți rata sărăciei la copii

Democrații au dezvăluit un proiect de lege care ar prelungi pe timp nedeterminat o măsură luată în timpul pandemiei. Acesta le oferă părinților beneficii fiscale, dar partidul lui Joe Biden vrea mai mult de atât, informează Business Insider.

Măsura adoptată, în forma ei actuală, scutește părinții de plata a 2.000 de dolari în taxe pentru fiecare copil pe care îl au. Propunerea vine și mai mult în susținerea părinților, iar suma menționată anterior va crește la 3.600 de dolari/copil mai mic de 6 ani și 3.000 de dolari/copil cu vârsta între 6 și 17 ani.

Mai mult de atât, proiectul ar menționa și un pachet de stimulare lunar. Părinții ar primi un cec în valoare de 250 sau 300 de dolari (în funcție de vârsta copilului) în fiecare lună de la Agenția de Administrare Fiscală a Statelor Unite (IRS). Măsura, dacă va fi adoptată, va ajuta aproximativ 90% dintre familii, iar experții preconizează că ar înjumătăți rata sărăciei la copii

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Trebuie să folosim acest moment pentru a adopta American Family Act și pentru a extinde și a îmbunătăți permanent creditul fiscal pentru copii prin creșterea beneficiului acordat familiilor și acordarea de plăți lunare”, a spus unul dintre inițiatorii proiectului.

Nu se știe însă dacă președintele va adopta această lege în forma sa actuală, pe timp nedeterminat. Se poate ca Biden să aleagă să ratifice norma doar până în 2025. Un astfel de efort la nivel național ar fi enorm. Ar trebui fie crescute taxele, iar apoi banii să fie reintroduși în circuit, fie să se printeze bani, metodă ce ar spori și mai mult rata inflației dolarului american.

Agenția de Administrare Fiscală a Statelor Unite a declarat că se pregătește să înceapă această distribuire a cecurilor, iar operațiunea se va putea materializa începând cu luna iulie.