• Un cofetar din Grecia a pus măşti şi seringi pe iepuraşii din ciocolată
  • Măştile de protecţie sunt făcute din fondant
  • Prin această idee, cofetarul îndrumă clienţii spre vaccinare

Dacă eşti în Grecia de Paşte, poţi mânca iepuraşi de ciocolată care poartă măşti de protecţie şi mănuşi.

Ideea inedită îi aparţine lui Tassos Vazakas, un cofetar grec, care încearcă să-şi îndrume clienţii către vaccinurile anti Covid 19. Pentru asta, delicioşii iepuraşi ţin în mânuţele lor din ciocolată… seringi.

„Anul acesta am pus vaccinul pe iepuraşul nostru, pentru a transmite mesajul că, băieţi, noi toţi trebuie să primim vaccinul”, a transmis cofetarul.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Tassos Vazakas consideră că prin vaccinare, ne vom putea întoarce la vechiul „normal”.

„Faptul că piaţa se deschide este foarte important deoarece oamenii sunt obosiţi şi vor să iasă. Cred că, în combinaţie cu vaccinările, că mulţi oameni vor fi vaccinaţi în luna următoare, oamenii vor ieşi afară , vor putea să se distreze”, a mai povestit Tassos Vazakas.