• ÎPS Teodosie îl critică pe Bănescu pentru campania pro-vaccinare.
  • ÎPS Teodosie: „Hristos este doctorul suprem. Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu”

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a criticat modul în care se implica purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, în campania de vaccinare anti-COVID, precizând că „e treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecam”.

„Hristos este doctorul suprem, iar cel care comentează este un laic care nu poate să înţeleagă ce trăieşte un slujitor care are grijă de păstoriții săi. Am citit (ce-a spus) şi m-am mirat. Mi-a fost student, dar vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurca în ele”.


Întrebat dacă e nevoie de implicarea preoților în a-i convinge pe oameni să se vaccineze, după ce Biserica a fost chemată să sprijine campania de vaccinare, Teodosie a făcut referire la Sfântul Vasile cel Mare și a spus că acesta ”nu a murit când a vrut medicul, ci când a vrut Dumnezeu”.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK


”E treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecăm. Avem mulți medici. Sunt și medici care sunt împotrivă. Noi ce să înțelegem? Spun că nu este ideal vaccinul. Noi nu ne amestecăm. Nu vorbim despre aceste adevăruri care nu sunt sigure (…) Mai mare protecţie ca a lui Dumnezeu nu putem avea.(…) Avem din viața Sfântului Vasile cel Mare, un medic iscusit îi spunea că e moarte, nu a murit când a vrut medicul, ci când a vrut Dumnezeu. S-a rugat la Dumnezeu și i-a împlinit planul pe care îl avea. Să nu amestecăm lucrurile”, a declarat ÎPS Teodosie, luni, la Antena 3.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a declarat la Digi 24 că vaccinarea, care este un act medical, nu trebuie comparată cu Sfânta Împărtășanie, care ține de latura spirituală.