• Fostul ministru de Externe Adrian Severin a anunţat miercuri că i-a trimis preşedintelui Rusiei Vladimir Putin o scrisoare deschisă
  • Politicianul i-a cerut liderului rus să nu includă România pe lista de „state neprietenoase
  • Ministerul de Externe din Rusia va elabora o listă cu ţările considerate „neprietenoase”, în contextul recentelor crize diplomatice şi militare
  • Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a avertizat că armata rusă urmăreşte atent manevrele militare NATO

Fostul ministru de Externe Adrian Severin a anunţat miercuri că i-a trimis preşedintelui Rusiei Vladimir Putin o scrisoare deschisă prin care îi cere acestuia să nu includă România pe lista „statelor neprietenoase” , mai ales că „desemnarea ei ca stat ostil Rusiei ar fi contraproductivă pentru toată lumea”, scrie Epoch Times România.

„În primul rând, nu trebuie confundată naţiunea română cu conducerea ei vremelnică despre care tot mai mulţi cetăţeni ai ţării mele consideră că acţionează sub impulsul unor ordine externe fără nici cea mai mică legătură cu interesul nostru naţional. Asemenea ordine, obedient executate, sunt uneori venite de la grupări oculte supra-naţionale interesate să impună o ordine globală oligarhică, alteori de la rivalii sistemici ai Rusiei, dar şi de la unele puteri <<prietene>> Rusiei, doritoare a se pune într-o poziţie mai bună pentru a negocia bazele acestei <<prietenii>>, asmuţind România împotriva Rusiei”, se arată în scrisoare.

România și Rusia au multe interese strategice

Fostul ministru de Externe și fost membru al Partidului Social Democrat (PSD) s-a arătat convins că România şi Rusia au mai multe interese strategice comune decât se crede şi că, din acest motiv, este o mare pierdere că ţara noastră „acceptă să fie deocamdată ventrilocul politicilor rusofobe ale unor puteri terţe”.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„România nu a vrut şi nu s-a străduit să fie membru al NATO pentru a se război cu Rusia şi nici măcar pentru că s-a simţit ameninţată de Rusia. Aderarea la NATO a avut ca raţiuni dorinţa de a evita izolarea internaţională sau rămânerea într-o zonă gri, în condiţiile în care singura alianţă politico-militară defensivă relevantă pentru regiunea noastră, la vremea respectivă, era cea nord-atlantică”, a mai transmis Adrian Severin.

Scrisoarea a apărut în contextul lui Alexey Grishaev

Scrisoarea deschisă a apărut în contextul în care Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, la sfârșitul lunii aprilie.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”, a anunțat MAE.

Alexey Grishaev desfășura „activități de spionaj”, au declarat pentru Digi24.ro surse guvernamentale.