• Universitatea Harvard le va cere tuturor studenților să fie vaccinați împotriva coronavirusului
  • Universitatea a anunțat că vor fi și excepții: motive medicale sau religioase
  • Și universități din Ivy League, cum ar fi Yale, Columbia şi Princeton, au introdus deja o astfel de cerinţă

Studenților de la Universitatea Harvard din SUA li se va cere, la începutul noului semestru din toamnă, să fie vaccinați împotriva Covid-19, potrivit DPA.

Renumita universitate din Cambridge, Massachusetts, și-a explicat decizia, miercuri, menționând că aceasta are ca scop protejarea comunității: „Pentru a atinge nivelurile ridicate de vaccinare necesare pentru a ne proteja comunitatea, Harvard va cere ca toţi studenţii care vor fi în campus în această toamnă să fie vaccinaţi“.

Studenții trebuie să se imunizeze înainte de a se întoarce în campus, cu un vaccin aprobat de Food and Drug Administration (FDA) sau de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), și trebuie să fi trecut cel puțin două săptămâni de la administrarea ultimei doze de vaccin.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

În cazul studenților internaționali și al celor care nu au acces la un vaccin înainte de începerea facultății, în toamnă, universitatea le va oferi posibilitatea de a se imuniza la sosire.

Universitatea a anunțat că vor fi și excepții: motive medicale sau religioase.

Nu este prima universitate care impune această măsură. Și universități din Ivy League, cum ar fi Yale, Columbia şi Princeton, au introdus deja o astfel de cerinţă.