• Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, crede că numărul ridicat al persoanelor vaccinate, din marile orașe, contribuie la scăderea cazurilor de infectări cu coronavirus.
  • Mahler: „E un sentiment de speranță”.
  • Medicii din prima linie spun că nu o să fie un val masiv de infectări după sărbătorile de Paști din acest an.

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, susține că numărul ridicat al persoanelor vaccinate, din marile orașe, contribuie la scăderea cazurilor de infectări cu coronavirus.

Mahler a mai spus că este optimistă cu privire la situația din perioada următoare, iar medicii din prima linie spun că nu o să fie un val masiv de infectări după sărbătorile de Paști din acest an.

„Sentimentul este unul de speranță, cu atât mai mult cu cât numărul de persoane care se vaccinează este în creștere și coincide cu scăderea numărului de infecții în spital. Această balanță care înclină către persoanele imunizate mă face să privesc cu optimism și speranță, speranța unei vieți fără mască pe stradă, speranța unei vieți normale, să mergem la teatru și să ne întâlnim cu prietenii fără restricții”, a declarat dr. Beatrice Mahler, potrivit Digi24.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Mai mult, Beatrice Mahler a precizat că și la Institutul „Marius Nasta” din Capitală se observă o scădere a numărului de pacienți atât în secție, cât și în Terapie Intensivă, situație care nu a mai fost întâlnită în spital din mai 2020.