- Ursula von der Leyen i-a mulțumit pe Twitter premierului Florin Cîțu pentru discuțiile pe care le-au avut referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență. Șefa Comisiei Europene a scris că a fost o discuție constructivă și că românii au făcut progrese în ceea privește reformele. În urma PNRR, România ar urma să primească fonduri europene de 29 de miliarde de euro.
- Avem peste 3,7 milioane de persoane care s-au vaccinat anti-covid, dintre care aproximativ 2,5 milioane au făcut și rapelul. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat puțin peste 100.000 de români.
- Slovacia a suspendat imunizările cu prima doză de AstraZeneca, după ce a anunțat că examinează cazul unui pacient care a murit din cauza unui cheag de sânge după ce a primit vaccinul,
- Conflictul dintre Israel și Palestina escaladează. Violențele s-au intensificat după ce militanții palestinieni au tras rachete către Ierusalim. Răspunsul Israelului a fost o serie de raiduri în Fâșia Gaza, soldate cu cel puțin 32 de morți în rândul palestinienilor, printre care și 9 copii.
- Daniel Dines, CEO-ul Uipath și cel mai bogat român, vrea să cumpere un pachet de acțiuni în One United Properties, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din București, scrie Ziarul Financiar. Dines discută despre un pachet de acțiuni de 5% din One United, adică o investiție de peste 25 de milioane de euro
- Palantir, o companie de software care oferă instrumente de analiză industriei de apărare și marilor corporații, vrea să adauge bitcoin în bilanțul său. Palantir acceptă bitcoinul ca formă de plată de la clienți.
- Și odată cu relaxarea restricțiilor, la Paris revin show-urile de modă cu public. Haute Couture Week, un eveniment anual, va avea loc în perioada 5-8 iulie, iar casele de modă au voie să organizeze spectacole şi prezentări live.
- Cristiano Ronaldo a vizitat fabrica din Maranello și a plecat cu un Ferrari Monza SP2, un model exclusivist, produs în doar 499 de unități, în valoare de 1,6 milioane de euro
- Manchester City a câștigat campionatul în Anglia, după ce Manchester United a pierdut cu Leicester City, scor 1-2. Este a cincea oară când City câștigă titlul în Premier League.
- Astăzi, începând cu ora 20:30, Universitatea Craiova întâlnește ACS Viitorul Târgu Jiu în returul din semifinalele Cupei României. În tur, Craiova a câștigat cu 3-0. Dacă se califică, în finală întâlnește Astra Giurgiu.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
S-a terminat. Viktor Orban lansează cea mai sumbră previziune: Sprijinul american e gata. Americanii vor abandona războiul din Ucraina Ziarul Financiar