• Italia va permite cetățenilor UE să își facă vacanțele din 15 mai
  • Turiștii trebuie să arate că au fost vaccinați, un test negativ sau că sunt vindecați
  • Certificatul național italian va fi folosit până la apariția green pass-ului european

Ești vaccinat și ți-e dor de Colosseum sau de Turnul din Pisa? De sâmbătă poți să mergi îi Italia fără restricții. Potrivit ambasadei Italiei în România, de la 15 mai românii și ceilalți cetățeni ai UE nu mai trebuie să se izoleze la intrarea în țară. În plus, intenția este ca deplasările între diferitele regiuni să fie fără restricții, la fel ca în cazul italienilor, cu niște condiții simple – persoana respectivă să fie vaccinată complet, să dețină certificat care demonstrează vindecarea sau să prezinte un test PCR sau antigen negativ făcut cu 48 de ore înaintea călătoriei.

Din 15 mai, italienii vor avea certificatul național pentru călătorii. Acesta va fi folosit până la apariția green pass-ului la nivel de UE. Deși puține detalii au fost fcute publice, românii vor primi și ei o formă de certificat național la intrarea în Italia, document care va fi valabil pe perioada vacanței.

Matteo Petrini, însărcinat cu Afaceri la Ambasada Italiei în România, a acordat un interviu în exclusivitate pe această temă pentru Aleph News, pe care îl puteți citi mai jos.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În ce condiţii va putea intra un cetăţean român în Italia de la 15 mai, respectiv 15 iunie?

Matteo Petrini: „Detaliile tehnice care privesc deplasările dinspre şi pe teritoriul italian începând cu 15 mai nu sunt cunoscute încă iar evaluarea situaţiei pandemice şi a evoluţiei sale face obiectul unei monitorizări constante şi atente. Din partea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Externe şi al Cooperării Internaţionale a fost în orice caz anunţată intenţia de a-i scuti, începând cu data de 15 mai, în cazul în care condiţiile actuale vor fi confirmate, pe toţi cei care provin din state UE (aşadar inclusiv din România) de obligaţia autoizolării la domiciliu (carantină) la sosire. Această măsură ar trebui apoi extinsă unui număr ulterior de state (cum ar fi Statele Unite ale Americii) începând cu 15 iunie.”

Este certificatul de vaccinare românesc recunoscut în Italia?

Matteo Petrini: „Stabilirea unui „green pass” este în studiu la instituţiile UE iar Italia se va alinia, evident, deciziilor care vor fi convenite în domeniu. Astăzi putem spune că în România sunt administrate aceleaşi vaccinuri aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) care sunt administrate în Italia iar acest lucru va facilita fără îndoială armonizarea documentelor prezentate în cele două ţări.”

De la jumătatea lunii mai apare certificatul naţional în Italia. Cum va funcţiona acesta, pentru italieni, dar şi pentru cetățenii statelor UE?

Matteo Petrini: „Şi în acest caz va trebui să mai aşteptăm zilele viitoare pentru a cunoaşte în detaliu funcţionarea certificatului şi foarte multe vor depinde de evoluţia situaţiei, care rămâne schimbătoare. În orice caz, aşa cum a anunţat zilele trecute şi Preşedintele Consiliului de Miniştri, Mario Draghi, intenţia este aceea de a facilita o reluare a fluxurilor de turişti către ţara noastră, prin introducerea unui „certificat naţional” (în aşteptarea eliberării unui unic „green pass” european care ar putea dura puţin mai mult) care să aplice la intrările dinspre ţările UE acelaşi regulament care este astăzi deja valabil pentru deplasările la nivel intern în Italia între regiuni, introdusă din 26 aprilie prin „Decretul privind măsurile de redeschidere”: deplasarea din motive turistice de la o regiune la alta este posibilă pentru toţi cei care au efectuat vaccinarea completă cu un vaccin autorizat de EMA, care deţin un certificat ce atestă vindecarea de COVID-19 sau care au efectuat un test PCR sau antigen cu rezultat negativ cu 48 de ore înainte de efectuarea călătoriei.”