• Un cimpanzeu ținut 25 de ani legat de gât a fost în sfârșit eliberat
  • Pentru a-l liniști, „stăpânii” i-au dat alcool și țigări
  • După două zile de călătorie, Tarzan a ajuns în Lwiro, unde ar trebui să-și petreacă restul vieții

Dependent de alcool și țigări, un cimpanzeu ținut 25 de ani legat de gât, în orașul Bunia din Congo, a fost în sfârșit eliberat.

Cei care l-au ținut pe Tarzan în lanțuri timp de 25 de ani l-au cumpărat în anii 90, când se născuse.

Acum, este în sfârșit liber datorită intervenției asociației Conserv Congo, scrie „La Stampa”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Tarzan a fost observat la începutul acestui an de către cei de la Conserv Congo într-un cartier foarte sărac din Bunia: era ținut captiv, cu un lanț mare la gât. Animalul fusese folosit inițial pentru selfie-uri cu turiști, cu 10 dolari pe fotografie. Crescând, a devenit agresiv și periculos, iar oamenii au început să se sperie de el.

Pentru a-l liniști, „stăpânii” i-au dat alcool și țigări. Devenit dependent, inutil și mai puțin docil, cimpanzeul a fost lăsat în mizerie, într-un loc izolat. Era considerat un fel de mascotă de cartier: când activiștii pentru drepturile animalelor au început să negocieze pentru eliberarea sa, mulțimea a refuzat ca Tarzan să fie luat.

În cele din urmă, un veterinar l-a sedat.

După două zile de călătorie, Tarzan a ajuns în Lwiro, unde ar trebui să-și petreacă restul vieții într-un mediu semi-sălbatic, înconjurat de alte exemplare din specia sa.

„Și-a găsit în sfârșit libertatea și sprijinul de care a avut nevoie toată viața”, spune Conserv Congo.