• Pandemia a mai creat o criză – de bucătari, ospătari și barmani
  • În 2019, industria ospitalităţii număra 400.000 de angajaţi
  • Cifrele de afaceri pentru HoReCa au scăzut în 2020 cu până la 80%
  • Pentru a face faţă crizei de angajaţii, antreprenorii aduc personal din Sri Lanka

Pandemia a mai creat o criză: cea de bucătari, ospătari și barmani. Britanicii primesc relaxare, dar se plâng că nu pot redeschide restaurantele pentru că nu au cu cine. Şi la noi, patronii de localuri sunt nevoiţi să aducă muncitori de afară.

În 2019, industria ospitalităţii număra 400.000 de angajaţi, acum are 280.000, iar cifrele de afaceri pentru firmele de profil au scăzut în 2020 cu până la 80%.

„Este extraordinar de greu să găsim. Nu ne-am lovit niciodată de greutatea pe care o resimţim acum pentru că sunt foarte, foarte mulţi care și-au schimbat domeniul de activitate, nu mai lucrează în HoReCa. Îţi dai seama, de un an şi ceva închide-deschide, închide-deschide, oamenii nu mai au deloc încredere în domeniul ăsta. Şi noi am recurs la această opţiune de a aduce oameni din Nepal, din Sri Lanka. Bineînţeles că este mult mai greu cu ei, pentru că există bariera lingvistică”, povestește Ionuț Melintescu, manager de restaurant.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Oricum era dificil şi înainte să găseşti oameni, acum cu atât mai mult pentru ca s-au reprofilat, s-au dus în alte industrii, mai ales industrii care funcţionează în mediul online. Şi oamenii pe care ne bazam înainte, pe care stătea industria, nu mai există momentan, nici în materie de ospătari, chelneri barmani şi parte de servire cât şi în bucătărie”, a mărturisit Radu Ionescu, proprietar de restaurant.