• Alexandru Rafila spune că vaccinarea populaţiei din mediul rural ar putea fi soluţia pentru a atinge ţinta de 5 milioane de persoane imunizate până la 1 iunie
  • Aproximativ 1.400 de medici de familie vaccinează în toată țara
  • Doar 44% dintre medicii de la sate vaccinează

Cel puţin un milion de persoane ar trebui să se vaccineze în următoarele două sptămâni pentru ca, de la 1 iunie, să mai scăpăm de unele restricţii. Vaccinarea populaţiei din mediul rural ar putea fi soluţia pentru a atinge ţinta propusă de Guvern, spune medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

„În localităţile mai mici, implicarea direct a liderilor de opinie locali, dar bineînţeles şi a autorităţilor locale e condiţia succesului, singura posibilitate. Și în paralel trebuie să existe chiar din uşă în uşă, să ştiţi că asta este soluţia pe care au găsit-o în alte ţări. Trebuie să te duci din poartă în poartă, din uşă în uşă, încât să lămureşti omul şi dacă se poate să-l vaccinezi chiar la domiciliu lui”, susține Alexandra Rafila.

Doar că, la ţară, vaccinarea merge greu sau deloc. În comuna Vişina Nouă, din judeţul Olt, de exemplu, nu există nici măcar medic de familie. S-a îmbolnăvit la începutul pandemiei, iar alt medic e greu de adus în localitate, spune viceprimarul. Aşa că, pe cei aproximativ 1.800 de locuitori nu prea are nici cine-i îndruma să se vaccineze. Fiecare s-a documentat de unde a putut şi a luat o decizie.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Am suficiente informaţii, de pe internet, dar încă nu m-am hotărât să mă vaccinez”, a spus o localnică.

„M-am vaccinat când am venit din Spania”, a spus un alt localnic. Când a venit vorba despre vaccinarea părinților lui, el a răsăuns: „Nu vor. Maică-mea are astm și-i e frică”.

„Ar fi important să le spună un medic, dar cum ştiţi, în mediul rural, este puţin mai greu. (…) Vrem să organizăm prin sat câţiva oameni să întrebăm lumea care vrea să se vaccineze şi să facem o listă ca după aceea să facem o solicitare la prefectură, în urma listei, să ne trimită o caravană”, a spus Marius Jianu, viceprimarul comunei Vișina Nouă.

Săptămâna viitoare, în comunele învecinate localităţii Vişina Nouă, va ajunge o echipă mobilă, spune Florin Homorean, prefectul judeţului Olt. El susţine că deja, în mai multe localităţi din judeţ, au ajuns echipele mobile care vaccinează populaţia, însă cererea este destul de mică.

„În general, se vaccinează, în medie, 60 persoane pe zi. Avem şi localităţi în care numărul de vaccinuri este mai redus de 60, dar avem şi localităţi în care numărul de vaccinări e mai mare de 60. (…) Avem organizate cinci echipe mobile care se deplasează în mediul rural, în 15 localităţi”, a spus Florin Homorean.

Nici acolo unde sunt medici de familie vaccinarea populaţiei din mediul rural nu a luat avânt. Puţin peste 1.400 de medici vaccinează, în toată ţara, iar în cabinetele din sate, doar 44% dintre ei. Medicii de familie din judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Dolj şi Bihor au vaccinat cei mai mulţi pacienţi de la ţară. Targetul guvernului, pentru a ridica din restricţii, este de 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iunie, şi 6 milioane până la finalul lunii iunie.