• Dinamo a câştigat cu 3-1 pe terenul celor de la Academica Clinceni
  • De pe 3 martie nu mai câştigase Dinamo în Liga 1, când a învins-o tot pe Clinceni
  • Dinamo urcă pe penultimul loc în clasament în urma acestei victorii

Seria teribilă a celor de la Dinamo s-a încheiat la Clinceni. Au fost 6 înfrângeri consecutive pentru „câinii roşii” în campionat, ultimul succes în orice competiţie venind înainte de pandemie, un 1-0 tot cu Academica Clinceni.

Partida de la Clinceni a fost una nebună, cu 3 penalty-uri. Primul a venit în minutul 18 după un fault asupra lui Fabbrini, Sorescu transformând lovitura de pedeapsa. Gazdele de la Clinceni au avut apoi 2 penalty-uri consecutive, ambele ratate! Mai întâi a ratat Vojtus în prelungirile primei reprize, pentru ca apoi să vină rândul lui Buziuc în minutul 60! Ambele execuţii au fost parate de Straton.

Ahmed Bani a făcut 2-0 pentru Dinamo din pasa lui Fabbrini, cel care apoi şi-a trecut propriul nume pe lista marcatorilor în minutul 71. La faza imediat următoare, Buziuc a redus din diferenţă, însă Academica nu a mai putut să întoarcă rezultatul iar cei de la Dinamo pot să răsufle uşuraţi după acest succes.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Pentru Dinamo urmează returul din semifinalele Cupei României cu FCSB, miercuri de la ora 20.00. În tur, FCSB s-a impus cu 3-0.