• În ultimele 24 de ore, cinci urşi în căutare de hrană au fost goniţi în pădure de către jandarmii din Harghita
  • Urşii au fost văzuţi în municipiul Topliţa şi în Băile Tuşnad

Jandarmii din Harghita au primit, în ultimele 24 de ore, patru apeluri prin 112, prin care era anunţată prezenţa urşilor în localităţile Topliţa şi Băile Tuşnad. A fost nevoie de cinci intervenţii pentru îndepărtarea urşilor.

Primul apel a fost primit de la o femeie, care a anunţat prezenţa unei ursoaice cu patru pui în apropierea locului de agrement Banffy, din municipiul Topliţa. Echipajul de jandarmi din cadrul Detaşamentului 5 Jandarmi Topliţa a îndepărtat ursoaica în afara zonelor locuite.

Al doilea apel a fost făcut de un bărbat, care a semnalat prezenţa unui urs pe Aleea Sfânta Ana, din localitatea Băile Tuşnad. Şi acesta a fost îndepărtat de jandarmi înspre zona împădurită.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Al treilea apel a fost făcut de către un turist aflat pe balconul unui hotel din Băile Tuşnad, care a semnalat prezenţa ursului pe o stradă din localitate. Patrula de jandarmi montani a îndepărtat ursul, iar în timpul intervenţiei, jandarmii au observat la o distanţă nu prea mare o ursoaică cu pui ce ieşea din pădure, astfel că au îndepărtat-o şi pe ea spre pădure.

Ultimul apel a fost făcut de către un bărbat care a observat uşa restaurantului unde lucrează deschisă în mod forţat şi bănuind că în interior se află un urs a sunat la 112 pentru a solicita sprijin. Echipajul de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil a verificat zona şi a constatat că ursul nu se mai află în interiorul localului.

„Din cele relatate de către toţi apelanţii, urşii probabil se aflau în căutare de hrană. Jandarmii au rămas de fiecare dată în apropiere pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, cu care colaborăm, nefiind înregistrate alte evenimente”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Harghita.

Aceştia le reamintesc oamenilor că de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii trebuie să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.