Alianţa Nord-Atlantică va restricţiona accesul funcţionarilor reprezentanţei diplomatice a Belarusului în sediul NATO, ca reacţie la incidentul aerian în cursul căruia a fost arestat un jurnalist disident.

„Am decis să restricţionăm accesul personalului din Belarus în sediul NATO”, a declarat luni Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, conform agenţiei Reuters.

Alianţa Nord-Atlantică are relaţii diplomatice cu Belarusul din 1992, iar din 1998 Belarusul are o reprezentanţă diplomatică la NATO.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Jens Stoltenberg a afirmat, conform site-ului NATO, că evoluţiile din Belarus şi Ucraina se vor afla pe agenda reuniunilor miniştrilor de Externe şi ai Apărării din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, şi-a atras critici dure la nivel internaţional după incidentul aerian de duminică, riscând noi sancţiuni.

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze pe 23 mai în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost justificată prin presupusa primire a unui mesaj care avertiza că la bord ar fi o bombă.

Un activist al opoziţiei din Belarus, Roman Protasevici, şi partenera lui, Sofia Sapega, au fost reţinuţi imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior au fost plasaţi în arest preventiv.