- Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a oficiat o slujbă în Duminica vindecării orbului din naştere.
- La Sfânta Liturghie au participat şi membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din România. La final, participanții au fost invitați la masă, iar arhiepiscopul le-a dat cadouri.
În Duminica vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi.
Advertisment
După slujbă arhiepiscopul și nevăzătorii au participat la o agapă în curtea Arhiepiscopiei.
„Evenimentul duhovnicesc din Catedrala Arhiepiscopală, concretizat în comuniune liturgică şi rugăciune, a continuat în parcul Reşedinţei Arhiepiscopale cu o acţiune filantropică pentru persoanelor cu deficienţe de vedere din cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi. Ierarhul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul a 15 persoane cu deficienţe de vedere şi a însoţitorilor acestora, bucurându-se împreună cu aceşti semeni ai noştri la o agapă tradiţională cu ouă roşii, cozonac şi alte produse culinare specifice perioadei în care ne aflăm. La final, Părintele Arhiepiscop le-a dăruit oaspeţilor pachete cu alimente de primă necesitate şi produse de igienă în valoare de 1.500 lei”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Recomandări
Filiala Galaţi a Asociaţiei Nevăzătorilor din România are peste 700 de membri, iar în România numărul lor depăşeste 40.000.
Partenerii noștri