• Compania naţională Tarom are de astăzi un nou director general.
  • Cătălin Radu Prunariu lucrează de 12 ani în cadrul operatorului aerian, inclusiv ca pilot, ultima funcţie deţinută fiind cea de director operaţiuni zbor.

Cătălin Radu Prunariu este noul director general al Tarom. El lucrează de 12 ani la compania de stat, inclusiv ca pilot, ultima funcţie deţinută fiind cea de director operaţiuni zbor.

Prunariu preia funcţia de la Mihăiţă Ursu, care a fost numit în iunie 2020.

„Schimbarea conducerii companiei vine în contextul în care, începând cu anul 2020, industria aeronautică a intrat în cea mai acută criză din istoria sa, îndeosebi pe segmentul transportului de pasageri, care a afectat şi Tarom. Cu toate acestea, compania aeriană naţională a reuşit să supravieţuiască primului an de criză, în special datorită ajustării operaţiunilor şi exploatării unor noi oportunităţi pe segmentul zborurilor neregulate”, spune comunicatul companiei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Cătălin Prunariu îşi propune să implementeze un model de operare eficient, prin adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung.

„Finalizarea restructurării organizaţionale şi de personal, reînnoirea flotei de aeronave şi uniformizarea acesteia, reforma financiară, eficientizarea activităţii comerciale şi de marketing precum şi digitalizarea extensivă sunt obiectivele majore pe care se va sprijini relansarea companiei, dar şi transformarea acesteia în principalul jucător de pe piaţa transportului aerian din România”, a spus Cătălin Prunariu.

Cine este Cătălin Prunariu

Cătălin Prunariu este fiul cosmonautului Dumitru Prunariu şi a început să lucreze în cadrul Tarom în anul 2009, în calitate de copilot, ulterior profesând ca pilot comandant, instructor şi examinator.

În paralel, între 2012 şi 2017, a fost membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române.

În perioada 2019-2020 a ocupat funcţia de inspector-şef pentru operaţiuni aeriene.