• Meteorologii au emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de ploi puternice şi instabilitate atmosferică pentru Dobrogea, valabilă până seara
  • O alertă Cod galben vizează Capitala şi 28 de judeţe
  • Cantităţile de precipitaţii pot depăşi 30 de litri pe metru pătrat, iar vântul va sufla puternic

Alerta de Cod galben este în vigoare duminică între orele 10.00 – 23.00.

În Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei şi local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.

Recomandări

CE SE ALEGE DE AMERICA?
SECURITATE LA COTE MAXIME
CE SE ALEGE DE AMERICA?
CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU

Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65…70 km/h în vestul şi sudul Olteniei, iar în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăşi 90…100 km/h.

Local şi temporar, intensificări ale vântului vor fi şi în celelalte zone, cu precădere în Transilvania.

Zonele vizate sunt Bucureştiul şi judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Olt.

Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare la ora 14.00 şi expiră la ora 23.00.

În judeţele Tulcea şi Constanţa, cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Va ploua abundent şi se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.