- O asistentă medicală a Spitalului CFR din Timișoara nu crede că noul coronavirus există
- Ea ar fi infectat mai mulți pacienți și colegi din spital, e de părere medicul Virgil Musta, șeful Secției Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara
- Asistenta medicală este acuzată că nu respectă regulile impuse
O asistentă medicală a Spitalului CFR din Timișoara ar fi infectat mai mulți pacienți, dar și colegi, după ce nu a respectat nomrele și procedurile impuse, ea fiind de părere că noul coronavirus nu există.
Advertisment
“Acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, a pornit de la o persoană care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital. Iată că am ajuns în această situaţie neplăcută în care şi pacienţi au fost infectaţi de la această persoană, dar şi alte cadre medicale. Vom vedea dacă părţile vătămate vor depune plângere şi, este foarte probabil, ca această persoană să aibă mari probleme în viitor”, a declarat dr. Virgil Musta, potrivit Sursa de Vest.
Asistenta a fost infectată cu Covid-19 în urmă cu o săptămână și va fi cercetată disciplinar de conducerea spitalului, arată DeBanat.ro. În spital au apărut 6 cazuri noi de infectări după ce asistenta s-a prezentat la locul de muncă.
Recomandări
„Prima asistentă a încălcat normele și procedurile aduse la cunoștință, în ceea ce privește gestionarea situației epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecție, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologice, deși a fost instruită și avertizată în acest sens. Asistenta medicală va fi cercetată disciplinar și dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timișoara, pentru DeBanat.ro.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1004. Putin anunță producția în masă a rachetei „Oreshnik”
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 414. Ungaria îl invită pe Benjamin Netanyahu în vizită în ciuda mandatului de arestare emis de CPI
- STUDIU. Cercetătorii cartografiază heliosfera. Ce descoperiri au făcut despre „bula noastră portectoare”
- STUDIU. Tinerii din Generația Z prioritizează experiențele și bunăstarea personală în cheltuielile lor
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF
Partenerii noștri