• Un român aflat în Insula Thassos și altul aflat în Paralia Katerini au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19.
  • Românul care se afla pe Insula Thassos a fost transferat la hotelul special destinat pentru carantină.
  • Guvernul de la Atena este îngrijorat de cazurile de coronavirus depistate la turişti străini veniţi în Grecia.

MAE a anunțat joi că doi români aflați în Grecia, în Thassos, respectiv Paralia Katerini, au fost confirmați cu coronavirus.

Românul aflat în insula Thassos a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată pentru efectuarea carantinei, iar starea sa de sănătate este bună. Reprezentanții oficiului consular l-au contactat și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune.

„Cetățeanul român aflat în Paralia Katerini a contactat telefonic Consulatul General al României la Salonic, semnalând faptul că a fost anunțat de autoritățile elene asupra rezultatului pozitiv la testarea efectuată la intrarea pe teritoriul Greciei, starea acestuia de sănătate fiind de asemenea bună. Ambasada României la Atena a întreprins demersuri de urgență pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităților centrale vizând situația cetățenilor români depistați pozitiv“, spune MAE.

Recomandări

ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
A MURIT BELA KAROLYI
BIDEN AJUNGE ÎN AMAZON
CE E SLEEPMAXXING?
RUSIA ATACĂ

Guvernul elen, îngrijorat de cazurile depistate la turişti străini

Autorităţile din Grecia au exprimat îngrijorare privind creşterea numărului cazurilor de coronavirus, în principal în rândul turiştilor străini, semnalând că ar putea impune noi restricţii antiepidemice, care vor fi anunţate la începutul săptămânii viitoare.

„Situaţia este sub control, dar principalele probleme provin de la frontierele terestre cu alte ţări din Balcani, unde tendinţa este în creştere şi există un risc major de cazuri importate“, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului Greciei, Stelios Petsas, citat de cotidianul Le Figaro. El a subliniat că există şi riscuri pe plan intern, întrucât nu se respectă regulile de distanţare.

Guvernul este „determinat să protejeze majoritatea de cei puţini care sunt neglijenţi”, a continuat Stelios Petsas.