UPDATE 15.30: Renate Weber a fost revocată

Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului, după ce plenul Parlamentului a aprobat sesizarea formulată de PNL, USR PLUS și UDMR.

În favoarea revocării au votat 247 parlamentari, 32 împotrivă, iar unul nu a votat.

„Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a consacrat faptul că Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea Avocatul Poporului s-a realizat în limitele stabilite. (…) În urma debaterii cererii de revocare, membrii comisiilor juridice au constatat că sunt îndeplinite condițiile legii pentru a supune plenului Parlamentului revocarea din funcție a dnei Renate Weber Avocat al Poporului și a hotărât cu majoritate de voturi să adopte raportul comun pentru revocarea din funcție a dnei Renate Weber, Avocat al Poporului”, spune președintele Comisiei juridice din Senat, Iuliana Scântei (PNL).

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

La rândul său, vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc (PSD) decizia de revocare este „contra interesului poporului român”.

„Sunt cel puțin trei lucruri care sunt de-a dreptul halucinante în această sesizare. În primul rând este invocat incidentul de la Caracal. (…) Cred că autorii sesizării confundă textele din Costituție. Această instituție nu face parte din structura de stat. Este chemată să apere drepturile și libertățile fundamentale. Am sentimentul că dacă veți vota această solicitare de revocare urmează într-o săptămână votarea moțiunii de cenzură. Ne facem de rușine pur și simplu, să faceți de rușine”, adaugă Cazanciuc.

Andrei Lupu, parlamentar USR PLUS, afirmă că Reate Weber este un om competent, dar în ultima perioadă a demonstrat că și-a ”exercitat funcția în mod egoist, în interesul celor care v-au numit în funcția pe care ați ocupat-o vremelnic”.

„Nu ați știu decât să îi serviți decât pe care care v-au numit În plină pandemie Covid ați încercat să blocați spitalele din România. Din funcții publice, noi nu avem dreptul la egoism. A încurcat funcția publică cu propria persoană în ultimii doi ani. Cobcluzia e una singură – grupul USR PLUS va vota pentru demiterea doamnnei Renate Weber”; mai spune Lupu.

„Asistăm astăzi la execuția cu public a Avocatului Poporului și la o operațiune concertată de subjugare a acestei instituții de către factorul politic. (…) Faceți o nedreptate, că încălcați legea”, apreciază senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a anunțat că social-democraților vor ataca la CCR revocarea din funcție a Avocatului Poporului, Renate Weber.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că au fost convocate pentru miercuri, la ora 13:00, Camerele reunite pentru a dezbate solicitarea de revocare din funcţia de Avocat al poporului a Renatei Weber.

„Comisiile juridice se vor întruni după şedinţa Birourilor Permanente Reunite pentru a elebora raportul pe solicitarea formulată de grupurile parlamentare PNL, USRPLUS şi UDMR şi vor pregăti până la începerea plenului raportul şi proiectul de hotărâre de revocare”, a declarat miercuri Ludovic Orban.

Acesta a fost întrebat ce îi reproşează Renatei Weber. „Încălcarea Constituţiei şi a legilor ţării”, a răspuns liderul liberal, care a precizat că un nou Avocat al poporului va fi numit până la sfârşitul lunii iunie.

Întrebat, de asemenea, dacă s-a decis în Coaliţie cine o va înlocui pe Renate Weber, Ludovic Orban a spus: „Când vom avea o decizie, o vom face publică”.

Rapoartele Avocatului Poporului din perioada 2018-2020 au fost respinse marţi în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

„Ca urmare a rezultatului acestui vot, noi vom solicita revocarea Avocatului Poporului. (…) Mâine dimineaţă vom convoca BPR pentru a stabili o reuniune de plen. Dacă sunt îndeplinite condiţiile procedurale, vom dezbate şi cererea de revocare”, a spus marţi Ludovic Orban.