Avocatul Poporului, Renate Weber, a spus, miercuri, după revocare, că a intrat în coliziune cu guvernul condus anul trecut de Ludovic Orban, când acesta a dat o OUG prin care se permitea accesul la fonduri publice spitalelor private. „Acum se încearcă același lucru”.

Renate Weber a spus, miercuri seara, la Antena 3, că absolut nimic din ceea ce s-a încercat să i se reproșeze nu are justificare legală și nici constituțională.

De altfel, este interesant că efectiv nu este invocat nici măcar un singur articol din Constituție pe care l-aș fi încălcat, pentru că, evident, așa ceva nici măcar nu s-a întâmplat”, a spus Weber.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Întrebată dacă Ludovic Orban a vrut neapărat să fie revocată, Renate Weber a spus că „așa pare. Așa mi s-a părut și mie”, motivarea fiind că a atacat la CCR o ordonanță dată de guvernul pe care l-a condus și prin care se permitea accesul spitalelor private la fonduri publice, doar prin semnătura ministrului, ordonanță care s-a dovedit a fi neconstituțională.

„Eu spun în continuare că, de fapt, eu am intrat în coliziune în calitatea de avocat al poporului cu guvernul de la acea dată (condus de Ludovic Orban – n.r.) atunci când am atacat la Curtea Constituțională o ordonanță de urgență din ălea 25 adoptate într-o seară, prin care spitalelor private li se permitea să aibă acces la fonduri publice, dar un acces care nu era controlat decât de ministru, prin simpla lui semnătură pusă pe solicitarea spitalului. Or asta, în termen mediu și lung, ducea, evident, la o scădere a capacității spitalelor publice de a se ocupa de servicii de calitate și înțeleg că atunci am atacat la CCR, cu unanimitate CCR ne-a dat dreptate. Dar înțeleg că exact acum se discută o nouă ordonanță de urgență pe aceeași linie. Deci eu sunt convinsă că de fapt de acolo a plecat această dorință nestăvilită de a scăpa de un avocat al poporului care a înțeles să își ia în serios menirea, competențele”, a mai spus Renate Weber.

Renate Weber a fost revocată, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului, după ce plenul Parlamentului a aprobat sesizarea formulată de PNL, USR PLUS și UDMR.

În favoarea revocării au votat 247 parlamentari, 32 împotrivă, iar unul nu a votat.