• Nerespectarea regulilor din ultima vreme este în strânsă legătură cu modul în care am făcut tercerea de la starea de urgenţă la starea de alertă.
  • Autocontrolul şi disciplina nu reprezintă o caracteristică psihoculturală a românilor, spune psihologul Daniel David.
  • Suntem vulnerabili la teoria conspiraţiei pentru că alfabetizarea noastră ştiinţifică este foarte slabă.

Autocontrolul și disciplina nu sunt o caracteristică a românilor, prin urmare izolarea şi carantina nu sunt soluțiile pentru a ne feri de coronavirus. Nimic nu garantează că, după o nouă perioadă de restricţii, românii nu se vor comporta la fel, explică profesorul Daniel David, autorul lucrării „Psihologia poporului român”.

„Este clar că regulile nu sunt bine implementate şi bine respectate asta din mai multe motive. Cauza originală este legată de modul în care am făcut tercerea de la starea de urgenţă la starea de alertă şi anume pe perioda stării de urgenţă românii au avut un patern comportamental care se leagă de ceea ce noi în psihologie numim supresie. Când elimini condiţiile de supresie reapare cu o intensitate mai mare, cu o durată mai mare, cu frecvenţă  mai mare.” spune Daniel David, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%