Dave Smith, în vârstă de 72 de ani, din Bristol, a fost testat pozitiv pentru coronavirus timp de aproape 10 luni, fiind cea mai lungă perioadă înregistrată până acum.

Bărbatul s-a infectat cu coronavirus la debutul pandemiei, anul trecut. În timp ce majoritatea oamenilor, inclusiv cei care suferă o perioadă îndelungată de COVID-19, elimină virusul din corpul lor în câteva săptămâni, în cazul lui Dave, situația a stat diferit. Infecția sa cu coronavirus a durat aproape 10 luni, fiind cea mai lungă perioadă înregistrată până acum, relatează The Guardian.

În tot acest timp, bărbatul a avut 42 de teste PCR pozitive și a fost internat în spital de șapte ori

Soția sa, spune Dave, i-a organizat o înmormântare de cinci ori.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Dave Smith, un instructor auto ieșit la pensie, s-a vindecat, în cele din urmă, datorită unui cocktail de anticorpi dezvoltat de compania Regeneron, același cu care a fost tratat și Donald Trump.

Bărbatului i s-a acordat o șansă la tratament, printr-un program care spune că se poate administra un medicament neautorizat dacă nu există un alt tratament aprobat, dar ineficient. În Marea Britanie, produsul de la Regeneron nu este încă aprobat clinic pentru a fi folosit.

La fel ca Dave, majoritatea persoanelor cu infecții persistente au niveluri scăzute de anticorpi, fie din cauza tratamentului recent pentru cancer, fie din cauza unei afecțiuni moștenite care face ca celulele producătoare de anticorpi să fie deteriorate.

Bărbatul tocmai ce se vindecase de leucemie, în urma chimioterapiei, în 2019, când a avut test pozitiv pentru coronavirus, anul următor.

„Eram complet lipsit de energie și mi-am pierdut mirosul și nici acum nu mi-a revenit. Nu am făcut un test până în aprilie, când am fost internat la spital pentru o infecție în zona pieptului”, a explicat bărbatul.

A fost trimis acasă după ce a primit antibiotice, dar a continuat să se simtă rău și să nu poată ieși din casă. A fost reinternat în iulie din cauza stării precare de sănătate. Când a fost testat din nou pozitiv pentru COVID, presupunerea inițială a fost aceea că ar exista o reinfecție, dar secvențierea genetică a virusului a confirmat că era aceeași.

Sănătatea lui s-a îmbunătățit, apoi s-a deteriorat brusc, slăbind în greutate

„La un moment dat, am stat la pat două sau trei luni. Soția mea a trebuit să mă spele și să mă bărbierească în pat pentru că pur și simplu nu puteam să mă ridic în picioare. Uneori mă gândeam că aș vrea să mă ia în toiul nopții, pentru că pur și simplu nu mai pot continua. Ajungi în punctul în care ți-e mai frică de viață decât de moarte”, a povestit Dave.

Soția sa a început să-i sorteze lucrurile, asigurându-se că are acces la documentele importante ale lui Dave, apoi și-a sunat rudele pentru a-și lua rămas bun de la bărbat. Ulterior, Dave a primit tratamentul de la Regeneron și chiar dacă efectele nu au fost imediate, bărbatul a început să-și revină.

„Pentru prima dată, în atâtea luni, i-am făcut soției o ceașcă cu cafea. A fost prima dată când am putut face ceva pentru ea, în loc să o las pe ea să facă totul pentru mine”, a povestit Dave.

La 45 de zile de la primirea medicamentului, Dave a primit un test PCR negativ. „Am deschis o sticlă de șampanie pe care o aveam în dulap și am sărbătorit”. Apoi am sunat pe toată lumea, spunând: „Nu mai am COVID!”.