• O casă a fost distrusă într-un incendiu care a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă în comuna Vorniceni, județul Botoșani.
  • Potrivit ISU Botoșani, focul ar fi fost pus intenționat.

Casa și anexa unei familii din comuna Vorniceni au fost distruse, în noaptea de vineri spre, într-un incendiu. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă.

Alarma la 112 a fost dată de vecinii care au văzut flăcările.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

Aceștia au constatat faptul că atât casa, cât și anexa, erau cuprinse în totalitate de flăcări și au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă și un grajd de animale din aceeași gospodărie.

Intervenția a durat mai bine de cinci ore. Din cauza căldurii degajate, s-au deteriorat o parte din geamurile și ușile celeilalte locuințe din curte.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Potrivit ISU Botoșani, cazul a intrat în atenția polițiștilor.

Sursă foto: Aleph News