- Un bărbat suspectat că a violat o studentă în urmă cu 14 ani a fost arestat în Tampa Bay, Florida.
- Polițiștii l-au identificat după ce acesta a făcut un test ADN pentru a afla detalii despre strămoșii săi.
- „Victima poate fi oarecum împăcată”, au declarat oamenii legii.
Potrivit Insider, violul a avut loc în 2007, când o studentă a Universității Tampa Bay se întorcea la cămin de la un festival din oraș. Victima le-a spus polițiștilor că era în stare de ebrietate, iar suspectul s-a oferit să o conducă în camera de cămin, unde a violat-o. Ofițerii au colectat mostre de ADN, însă nu au găsit nicio compatibilitate în bazele de date confruntate la momentul respectiv, cazul rămânând neelucidat până de curând.
Advertisment
În 2020 oamenii legii au analizat din nou cazul și au început să caute compatibilități în bazele de date ale unor site-uri folosite de persoanele care vor să afle informații despre strămoșii lor și un laborator l-a identificat pe Jared Vaughn ca posibil suspect.
Polițiștii au mers în Virgina de Vest, statul în care bărbatul locuiește, și i-au cerut o mostră de ADN. Testul a arătat o compatibilitate de 1 la 700 de miliarde, iar Vaughn a fost arestat.
Recomandări
„A fost nevoie de 14 ani pentru a finaliza dosarul, dar este ceva ce era important pentru noi și pentru victimă. A fost foarte important pentru noi să găsim vinovatul”, a declarat Ruben Delgado, adjunctul șefului poliției din Tampa Bay.
Partenerii noștri