• Pentru sute de elevi, excursia de final de an s-a întrerupt din cauza unui focar de Covid-19
  • Autoritățile încearcă să identifice toate contactele
  • Părinții nu sunt foarte mulțumiți de condițiile de izolare, iar elevii denunță pe social media că nu sunt lăsați să plece acasă
  • 9 elevi de liceu au ajuns la spital la Mallorca

9 elevi de liceu au ajuns la spital la Mallorca, în Spania, după ce excursia de final de an a fost întreruptă de apariția unui focar de Covid-19. Cel puțin 268 de tineri sunt izolați într-un hotel din orașul spaniol, iar numărul persoanelor infectate a depășit 800 în diverse regiuni ale țării.

Autoritățile încearcă să identifice toate contactele, dar acum 3.000 de oameni sunt în carantină.

Este vorba de absolvenți de liceu din mai multe regiuni ale Spaniei care au apucat să se bucure de câteva zile de vacanță înainte să apară primele cazuri de Covid19. 9 dintre elevi sunt internați acum la un spital de pe insulă, dar medicii spun că starea lor este stabilă și că este doar o măsură preventivă. Restul, până la 268, se află în izolare la un hotel Covid din Mallorca.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Cum a izbucnit acest focar de Covid-19?

Tinerii au ajuns la Mallorca prin intermediul unei agenții care a organizat excursia de final de an și au uitat de măsurile sanitare. Au fost lăsați să participe la petreceri pe un feribot, unde au dansat și au băut din aceleași pahare. Experții sanitari cred că originea focarului a fost un elev asimptomatic, iar acum autoritățile au depistat 800 de cazuri atât în Mallorca, dar și în Madrid, Țara Bascilor, Galicia și Andaluzia, unde s-au întors deja o parte dintre elevi. Sunt izolate cel puțin 3000 de persoane.

Ce spun familiile copiilor despre aceste măsuri sanitare?

Părinții nu sunt foarte mulțumiți de condițiile de izolare, iar elevii denunță pe social media că nu sunt lăsați să plece acasă. Unii spun că deși au dat negativ la testare nu sunt lăsați liberi, iar unele partide din opoziție acuza guvernul regional de sechestrarea minorilor. Autoritățile vor să izoleze focarul cât mai bine, ca să nu piardă recomandarea de călătorie pentru Baleare, aprobată de Marea Britanie pentru turistii săi.