- Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis vineri noi avertizări de vreme rea. Potrivit meteorologilor, 25 de judeţe vor fi sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, furtuni şi grindină, până sâmbătă dimineaţă.
- ANM a transmis și prognoza specială pentru Bucureşti, pentru intervalul vineri ora 10.00 – sâmbătă ora 10.00.
Vineri între orele 10.00 – 23.00 este în vigoare o alertă cod galben. În nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi pe arii restrânse la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Advertisment
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25…35 l/mp. Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri şi în celelalte regiuni.
Pentru acelaşi interval meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu şi anunţă în Transilvania, Maramureş, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi în jumătatea de nord a Crişanei averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină.
Recomandări
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35…50 l/mp şi izolat peste 60…70 l/mp.
Avertizarea cod portocaliu vizează judeţele: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa şi Călăraşi. Bucureştiul va fi sub cod galben.
Ploi abundente se vor semnala şi în restul Munteniei şi Moldovei, dar pe arii mai restrânse.
Apoi, de la ora 23.00 până sâmbătă la ora 10.00, va intra în vigoare o altă alertă cod galben. În Maramureş, nordul Crişanei şi al Transilvaniei şi local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
Judeţele vizate, în acest caz, sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi şi Vaslui.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
Vremea se va menţine în general instabilă şi în următoarele zile.
Prognoză specială pentru Bucureşti: Vreme instabilă şi răcoare
În București, cerul va avea înnorări temporări accentuate, iar ziua vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Se vor acumula cantităţi de apă în medie de 10…15 l/mp şi izolat, posibil, peste 20 l/mp.
Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Partenerii noștri