• Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o informare despre evoluţia norului de fum din zona Rafinăriei Midia, în intervalul orar 13.00 – 23.00.
  • Norul de fum se va deplasa spre mare.
  • La ora 13.00 circulația aerului este relativ slabă în imediata apropiere a solului.

La înălțimi de pe peste 30…40 m, vântul sufla slab, cu viteze de peste 15 – 20 km/h, din direcție predominant nordvestică.

„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind evoluția norului de fum din zona Petromidia-Năvodari, se apreciază că circulația aerului va continua să fie din sector predominant nord-vestic – vestic, astfel că evoluția norului de fum va fi de ușoară deplasare către est – sud-est (spre mare)”, arată ANM.

După orele 17.00 – 18.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, respectiv averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Până acum se știe că două persoane au fost rănite, dintre care una a suferit arsuri de căi aeriene și pe aproximativ 45% din suprafața corpului.