• Malta va accepta doar turişti complet vaccinaţi.
  • Singura excepţie vor fi copiii nevaccinaţi cu vârste cuprinse între 5-12 ani.
  • Malta a vaccinat pe deplin 79% din populaţia sa adultă.

Malta va interzice accesul tuturor vizitatorilor, începând de miercuri, cu excepţia cazului în care aceştia sunt vaccinaţi complet împotriva COVID-19, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Chris Fearne.

„Vom fi prima ţară din UE care o va face, dar trebuie să ne protejăm societatea”, a declarat Fearne într-o conferinţă de presă.

Singura excepţie vor fi copiii nevaccinaţi cu vârste cuprinse între 5-12 ani, care vor fi primiţi în Malta dacă au un test negativ şi sunt însoţiţi de părinţi complet vaccinaţi, potrivit Reuters.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE
CUM E VREMEA ZILELE URMĂTOARE
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.

Până în prezent, turiştii puteau veni în Malta dacă erau vaccinaţi complet sau dacă prezentau un test PCR negativ.

Fearne a declarat că recenta creştere a noilor cazuri a fost produsă de vizitatorii care, deşi au au prezentat un test PCR negativ înainte de a urca în avion, nu au fost vaccinaţi complet şi au transmis virusul.

Ministrul a declarat că Malta va recunoaşte doar certificatele de vaccinare emise de Uniunea Europeană şi Marea Britanie. El a spus că aşa-numitul paşaportul verde al UE certifică în prezent persoanele care sunt complet vaccinate, pe cele care au test PCR negativ sau s-au recuperat după virus.

Malta a vaccinat pe deplin 79% din populaţia sa adultă şi încearcă să ridice această cifră la 85%.

Mica ţară insulară a avut câteva zile nu a înregistrat cazuri noi de COVID-19 în iunie, dar numărul a crescut brusc în această săptămână, ajungând la 96 vineri. Rata de pozitivitate a crescut la 1,18 la 100 de teste.