• Un parașutist britanic a supraviețuit după ce a căzut de la 4.500 de metri înălțime.
  • Soldatul efectua un exercițiu cu aliații americani, iar parașuta nu i s-a deschis corect.
  • Locuitorii din zonă spun că „este un miracol”.

Un parașutist britanic a cărui parașută nu s-a deschis corect a suferit doar „răni minore” după ce a căzut de la 4.500 de metri și a trecut prin acoperișul unei case din California, relatează The Guardian.

Soldatul a sărit dintr-un avion în timpul unui exercițiu Halo (High Altitude Low Opening), o tehnică folosită de forțele speciale. El a pierdut controlul în timp ce se apropia de sol în apropiere de Camp Roberts, în Atascadero.

Potrivit unui post de televiziune local, accidentul s-a produs în jurul orei 17.00, pe 6 iulie. Mai mulți vecini au văzut parașutistul învârtindu-se în aer. Fotografiile de la fața locului arată o gaură în acoperișul casei și un soldat, purtând uniforma SAS, în bucătărie, înconjurat de moloz.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Am alergat înăuntru pentru a mă asigura că este bine și l-am verificat, iar ochii erau deschiși, dar nu eram sigur dacă e rănit. Nu am lăsat pe nimeni să îl miște”, a declarat Rose Martin. „Este un miracol în opinia mea, într-adevăr. Adică, cine aterizează așa fără parașută și supraviețuiește?”

„A trecut prin acoperiș, prin grinzi și nu a făcut atât de multe pagube în casă. Este uimitor. Este vorba în mare parte de tavan, de plăci de gips-carton. A ratat blaturile, aparatele electrocasnice, totul”, a spus Linda Sallady, mama proprietarului casei

Poliția din Atascadero a declarat că parașutistul era „conștient, dar amețit, cu dureri, dar fără răni grave vizibile”. El a fost dus la spital pentru tratament.

„A avut loc un incident cu un parașutisst în care a fost implicat un soldat britanic care se antrena alături de aliații americani în California. Soldatul are răni minore și se recuperează bine”, a precizat într-o declarație Ministerul britanic al Apărării.