• Dimineața a început prost pentru mai mulți șoferi. 4 accidente au avut loc pe A2. Peste 150 de persoane, din 55 mașini, au fost implicate în accident.
  • În timp ce majoritatea țărilor europene se apropie de ținta de vaccinare împotriva COVID-19 a 70% din populație, România nu a ajuns nici măcar la jumătate. Doar Bulgaria are o campanie de vaccinare mai slabă decât a României.
  • Dacă vrei să-ți faci concediul în Grecia, să știi că țara a reintrat pe lista galbenă, te anunță CNSU. Spania, Portugalia și Olanda au trecut pe lista roșie, acolo unde este și Marea Britanie.
  • Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a denunţat noile arestări în rândul opozanţilor Belarus și le cere autorităţilor de la Minsk să îi pună în libertate pe cei încă aflaţi în detenţie.
  • Vladimir Putin a acceptat invitația președintelui chinez Xi Jinping de a vizita Jocurile Olimpice de iarnă din februarie 2022.
  • Azi încep înscrierile la liceu. Candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admitere până pe 22 iulie iar pe 24 se va face repartizarea computerizată.
  • Meciul de deschidere al noului sezon al Ligii 1 dintre FC Botoșani și FCSB s-a terminat în zerouri. Nici una dintre echipe nu a marcat vreun gol.
  • Acum îți voi spune ce se întâmplă astăzi. Stella Kyriakides, comisarul european pe sănătate, va ajunge la București, unde va avea o întâlnire cu Ioana Mihăilă. Ele vor purta discuții despre strategia de vaccinare.
  • Dacă te gândești să mergi la Paris, acum ai un motiv în plus. De astăzi se redeschide turnul EIffel pentru public.
  • Iar acum te aduc înapoi în România unde ai azi seară de film. Are loc lansarea în cinematografe a filmului „Şi atunci, ce e libertatea?”, regizat de Andrei Zincă după o nuvelă de Ana Blandiana.

Recomandări

VICTORIE PENTRU ALCARAZ
TRUMP SE VEDE CU BIDEN
HELLO THERE, STRANGER!
ALEG ALTE PEDALE
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
VAI DE PIELEA LOR