• Un bărbat din Michigan a fost împușcat mortal după o scurtă încăierare cu o polițistă.
  • Bărbatul era suspectat că ar fi înjunghiat un bătrân care l-a certat că nu poartă o mască de protecție.
  • Săptămâna trecută, șoferul unui autobuz din Franța a murit după ce a fost atacat de un grup de pasageri care au refuzat să poarte măști.

Un ofițer de poliție din statul american Michigan a împușcat mortal un bărbat suspectat de înjunghierea unui client într-un magazin din Dimondale. Totul s-a întâmplat în urma unei altercații apărute din cauza măștii de protecție, scrie BBC.

Potrivit poliției, suspectul identificat ca Sean Ruis a atacat un bărbat în vârstă de 77 ani care l-a certat că nu purta mască. Mai târziu, acesta pleacă de la fața locului, însă în acel moment a fost oprit de o femeie șerif care a deschis focul când Ruis s-a năpustit asupra ei.

Recomandări

BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX

Din captura video de pe camerele de supraveghere publicată de BBC se poate observa mașina poliției care a oprit un vehicul și șoferul, identificat ca Ruis, care la un moment dat înaintează spre polițistă. Câteva clipe mai târziu, ea îl împușcă după o mică încăierare. După incident, acesta a fost transportat la spital unde a fost declarat mort.

Totodată, poliția spune că Ruis, în vârstă de 43 de ani, deținea o armă.

Se spune că scandalul a început când bătrânul de 77 de ani – care purta o mască de față – l-a certat pe Ruis că nu face același lucru. Victima a fost transportată și ea la spital și se află în stare stabilă.

Nu este pentru prima dată când masca de protecție face victime. Un șofer din Franța a murit după ce a fost lovit cu pumnii în cap de un grup de pasageri care au refuzat să poarte măști.