• Oamenii așteaptă retragerea apelor în urma ploilor torențiale din ultimele ore.
  • Aversele puternice au produs inundații în 29 de localități din 12 județe.
  • Un ieșean de 47 de ani a murit în albia unui pârâu.

Un număr de 60 de persoane sunt blocate cu rulotele sau autoturismele într-un camping din Dâmbovița și așteaptă retragerea apelor în urma ploilor torențiale din ultimele ore. Aversele puternice au produs inundații în 29 de localități din 12 județe. Un ieșean de 47 de ani a murit în albia unui pârâu.

„Încă de azi dimineață, de la ora 4.00, imediat după producerea lui, am luat legătura cu persoanele care se aflau în camping, Ele sunt în stare bună, doar că albia râului care se află lângă camping a crescut și nu s-a putut intra imediat la ei. Nivelul apei a scăzut, ulterior. În zonă se poate ajung pedestru, mai puțin cu mijloacele auto”, a spus, la Aleph News, Gabriel Gătej, purtător de cuvânt ISU Dâmbovița.

În ultimele 24 de ore, aversele torențiale au produs inundații în 29 de localități din județele Alba, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și Timiș, informează IGSU.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Luni și pe timpul nopții de luni spre marți, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 29 case, 107 curți, 21 beciuri/subsoluri, 3 operatori economici, precum și pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe carosabil.

Situații deosebite au fost înregistrate în județele Alba, Dâmbovița, Iași și Neamț, acolo unde mai multe persoane au fost izolate, iar un bărbat a fost găsit mort.

În localitatea Bistra, județul Alba, 3 persoane au fost evacuate preventiv la rude din locuința inundată, iar în localitatea Durău, județul Neamț, 5 persoane au fost temporar izolate la o pensiune din cauza viiturilor. De asemenea, între localitățile Durău și Grințieș (NT), pe DJ 155F, s-a acționat cu utilaje de la autoritățile locale pentru deblocarea a 6 autoturisme cu 14 persoane surprinse de aluviuni pe carosabil.

În Campingul Zănoaga (DB), din cauza unei viituri, aproximativ 60 de persoane fără probleme medicale sunt blocate cu rulotele/autoturismele în camping. Se așteaptă retragerea apei pentru ca persoanele să poată părăsi zona în siguranță.

În Hândrești, județul Iași, un bărbat de 47 de ani a fost găsit mort în albia pârâului din localitate, blocat între aluviuni și copaci, fiind probabil surprins de debitul crescut al apei în timp ce încerca să treacă prin albia pârâului.

Traficul rutier este blocat pe 1 drum național (DN1/PH), parțial afectat pe 2 drumuri naționale (DN 74/AB și DN75/A) din cauza aluviunilor și a unor podețe avariate de viituri și a fost temporar afectat pe 2 drumuri naționale ( DN 57/CS, DN 68A/TM) și 5 drumuri județene ( DJ 582/CS, DJ 761/HD, DJ 678E/HD, DJ 155F/NT și DJ 693/TM), din cauza arborilor căzuți pe carosabil.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 22 localități din județele Mureș și Neamț, însumând un număr de aproape 7.000 de consumatori finali nealimentați. Pentru remediere deficiențelor au acționat echipe ale furnizorului de electricitate.

La acest moment sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localități din județele Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova.