• Sute de protestatari care se opun vaccinării şi utilizării certificatelor Covid-19 au pătruns scurt timp, miercuri după-amiază, în primăria orăşelului Chambéry, situat în sud-estul Franţei.
  • Aceștia au cerut demisia preşedintelui Emmanuel Macron, informează postul tv France 3.

Potrivit Prefecturii regiunii Savoie, aproximativ 200 de manifestanţi au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei din Chambéry, un orăşel situat în apropiere de Grenoble.

Manifestanţii au scandat „Nu certificatului sanitar!” şi „Macron, demisia!”. Unii protestatari au dat jos portrete ale preşedintelui Emmanuel Macron.

După aproximativ 15 minute, manifestanţii au părăsit sediul Primăriei şi s-au îndreptat spre sediul Prefecturii şi spre spital.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G

Primăria din Chambéry a denunţat un „act intolerabil”, argumentând că autorităţile locale „nu au prerogative în materie de politici sanitare, care sunt stabilite de conducerea statului”, conform cotidianului Le Figaro.

În Franţa au avut loc în ultima săptămână o serie de proteste faţă de hotărârile preşedintelui Emmanuel Macron de a institui obligativitatea vaccinării pentru personalul medical care intră în contact cu persoane vulnerabile la coronavirus şi de a extinde utilizarea Certificatului Covid-19. Deciziile controversate au generat dispute politice şi juridice.

Pe fondul protestelor, Guvernul Franţei a anunţat miercuri că nu intenţionează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unităţile de învăţământ.