• Gimnasta uzbecă Oksana Chusovitina a participat, la 46 de ani, pentru a opta şi ultima oară la Jocurile Olimpice, stabilind un record ce probabil va fi imposibil de bătut vreodată.
  • Oksana Chusovitina a concurat în calificările probei de sărituri, fiind punctată cu 14.166, rezultat cu care nu a prins finala.

Oksana Chusovitina, născută pe 19 iunie 1975, a fost prezentă la toate ediţiile Jocurilor Olimpice, începând cu cea din 1992 de la Barcelona. Ea a declarat înainte de calificări că aceasta va fi ultima ei participare.

Ca gimnastă într-un sport dominat atât de mult timp de adolescenţi, Chusovitina era deja la o vârstă relativ înaintată acum două decenii, iar la 30 de ani era considerată o aberaţie completă. Cu toate acestea, Tokyo 2020 marchează a opta sa Olimpiadă într-o carieră care s-a întins pe parcursul a trei decenii.

Chusovitina părea pregătită să se retragă după campionatele mondiale din 2009 şi apoi din nou în 2012, dar de fiecare dată a revenit motivată şi a continuat să performeze la cel mai înalt nivel.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Acum, la 46 de ani, şi cu un fiu mai mare decât majoritatea adversarelor sale, lucrurile par diferite.

„Fiul meu are 22 de ani şi vreau să petrec timp cu el. Vreau să fiu mamă şi soţie”, a declarat Chusovitina pentru olympics.com.

VIDEO: Exercițiile Oksanei Chusovitina la ultima sa prezență la Jocurile Olimpice

Medaliile câștigate de Oksana Chusovitina

Chusovitina a câştigat 13 medalii mondiale şi olimpice, deţinând un record de nouă medalii la campionatul mondial, la sărituri, având în palmares şi un argint la Beijing, în 2008.

În esenţă, ea a fost una dintre primele opt săritoare din lume în cea mai mare parte a carierei sale, cel mai recent terminând pe locul patru la campionatele mondiale din 2018, la vârsta de 44 de ani.

Oksana Chusovitina avea 16 ani când a debutat pe scena internaţională în urmă cu 30 de ani, la campionatele mondiale din 1991, sosind cu echipa sovietică la Indianapolis ca rezervă. Ea a fost chemată să o înlocuiască pe colega ei de echipă Yelena Grudneva, care s-a accidentat.