• Un tanc, un tun antiaerian și o torpilă din al Doilea Război Mondial, asta au găsit autoritățile în subsolul casei unui pensionar de 84 de ani din Germania, relatează BBC.
  • O instanță urmează să decidă zilele acestea ce sancțiune va primi bărbatul.

O echipă de avocați din Germania negociază ce sancțiuni să primească un bărbat în vârstă din Germania care ținea în garaj un tanc, un tun antiaerian și o torpilă din al Doilea Război Mondial.

Obiectele de război au fost scoase dintr-o casă situată în orașul german Heikendorf, în 2015, cu ajutorul armatei.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Procurorii și avocații apărării negociază acum posibilele sancțiuni, inclusiv o pedeapsă cu suspendare și o amendă de până la 500.000 de euro.

Inculpatul, în vârstă de 84 de ani, trebuie, de asemenea, să găsească un alt loc pentru a putea păastra obiectele.

Potrivit avocatului său, un muzeu din SUA este interesat de achiziționarea tancului Panther. Mulți istorici susțin că a fost cel mai eficient vehicul de acest tip desfășurat de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Avocatul a mai spus că mai mulți colecționari germani l-au abordat pe inculpat pentru alte obiecte, care includ puști de asalt și pistoale, relatează presa locală.

La o audiere în instanță, luni, în orașul Kiel, la aproximativ 100 km nord de Hamburg, avocații încercau să stabilească dacă colecția militară a bărbatului a încălcat legea germană privind controlul armelor de război.

Actul reglementează fabricarea, vânzarea și transportul armelor de război.

Apărarea bărbatului susține că multe dintre arme nu mai sunt funcționale și că tancul a fost cumpărat ca fier vechi. Aceștia iau în considerare posibilitatea de a accepta o amendă mai mică, de 50.000 de euro, potrivit ziarului Die Welt.

Între timp, procurorii au sugerat că unele dintre arme și muniții ar putea fi încă folosite.

În iulie 2015, a fost nevoie de aproximativ 20 de soldați timp de aproape nouă ore pentru a extrage tancul Panther – care nu avea șenile – de pe proprietatea bărbatului.

Se pare că autoritățile locale au fost informate despre conținutul pivniței de către colegii din Berlin, care au percheziționat anterior locuința în căutare de obiecte de artă nazistă furate.

O altă audiere în acest caz va avea loc miercuri, iar o decizie este așteptată luna viitoare.