• Bucureștenii vor putea plăti intrarea la metrou cu deșeuri, potrivit unui anunț al Metrorex, într-o campanie de încurajare a reciclării.
  • Astfel, călătorii vor putea „plăti” pentru un bilet cu cinci PET-uri, sticle sau doze de aluminiu.

Metrorex a anunțat vineri că încurajează reciclarea și, astfel, va permite călătorilor să plătească o călătorie la metrou cu deșeuri.

În parteneriat cu Eco Synergy și Rematholding, compania lansează „PET=BILET”, o campania în premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării și reciclării deșeurilor, cât și creșterea interesului cetățenilor pentru călătoria cu metroul – transport ecologic, nepoluant.

„Metrorex încurajează programele ce au ca scop protecția mediului, aliniindu-se astfel politicilor naționale și internaționale ecologiste. Prin această campanie se dorește sensibilizarea opiniei publice și creșterea gradului de conștientizare cu privire la importantă protejării mediului înconjurător”, se arată în comunicatul Metrorex.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetățenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat și nepoluat, dar și pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acțiuni, societatea noastră dorește să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic”, a spus Ștefan Paraschiv, director general Metrorex.

Cei dornici să participe sunt așteptați în perioada 2 – 20 august în stațiile de metrou Dimitrie Leonida și Pipera (intrarea principala) la standul partenerilor Metrorex.

Călătorii vor oferi 5 deșeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu), iar în schimb vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie.