• Gradul de protecție oferit de vaccinul anti-COVID Pfizer scade constant în timp.
  • OMS nu recomandă doze suplimentare de rapel anti-COVID în acest moment.
  • Costel Atanasiu, virusolog: „Ne bazăm mereu pe anticorpii circulanți”.
  • Costel Atanasiu, virusolog: „Este o eficiență fantastic de mare”.
  • Atanasiu: „S-ar putea ca a treia doză să vină doar pentru anumite persoane”.

Eficacitatea vaccinului anti-COVID Pfizer scade până la 84% la șase luni după imunizare. O spune chiar directorul executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla.

Concluzia vine în urma unui nou studiu efectuat de companie. Cu toate acestea, virusologul Costel Atanasiu spune că deocamdată nu este dovedită nevoia unei a treia doze.

„84% nu este totuși chiar atât de rău. Este 84% împotriva spitalizărilor. Nu ne dăm seama, dar de fapt este o eficiență fantastic de bună, în general vaccinurile ajung pe la 70-80% eficacitate. Deci, de data aceasta am pornit de la 95% și am ajuns la 84% care nu mi se pare o rată atât de gravă”, a explicat Costel Atanasiu.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Efectuat pe 44.000 de persoane din SUA și din alte țări, studiul arată că doar o a treia doză, ar putea oferi un răspuns imun suficent împotriva variantei Delta.

Asta pentru că, dacă, în primele săptămâni, eficacitatea este de 96.2%, la fiecare două luni, ea scade cu 6%.
În acest sens, Israelul nu a stat pe gânduri și a luat măsuri.

„Anunț în această seară începutul campaniei de primire a vaccinului de rapel, al treilea vaccin. În această etapă, vaccinul va fi administrat persoanelor de 60 de ani și peste, la cinci luni după ce au primit a doua doză. Realitatea dovedește că vaccinurile sunt sigure. Realitatea demonstrează, de asemenea, că vaccinurile protejează împotriva cazurilor severe și a deceselor”, a spus Naftali Bennett, prim-ministru israelian.