Temperaturile maxime vor ajunge sâmbătă şi duminică la 38 de grade, iar sâmbătă după-amiza sunt condiţii pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emisă de ANM.

Astfel, de sâmbătă până duminică, la ora 22.00, vremea în Bucureşti va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar disconfortul
termic se va menţine deosebit de accentuat.

Valorile temperaturii maxime se vor situa în jurul a 38 de grade, iar cele minime vor fi de 20-22 de grade.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Cerul va fi mai mult senin, dar în seara zilei de sâmbătă sunt condiţii pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice, respectiv intensificări ale vântului, vijelie şi descărcări electrice.