Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica,îi atrage atenţia liderului PNL Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază, spunând că sunt „persoane cu comportament interlop” care nu au ce căuta într-un partid liberal şi scrie că „grupatea Orban-Ambruş-Chira” reprezintă o pată pe obrazul PNL.

După scandalul care s-a lăsat cu bătaie, de la alegerile de la PNL Timişoara, dintre susţinătorii lui Ludovic Orban şi cei ai lui Florin Cîţu, preşedintele PNL Timiş îi atrage atenţia liderului PNL să fie mai atent cu cine se asociază.

„Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăuşilor Orban – Ambruş – Chira în Timişoara reprezintă o pată pe obrazul PNL. Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal”, a spus Nica, pe facebook.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI

Acesta continuă şi spune că sunt „condamnabile” comportamentele manifestate sâmbătă de „gruparea Ambruş – Chira”, care nu au nicio legătură cu valorile PNL şi nici cu spiritul democratic care a consacrat Timişoara.

„Aceşti indivizi au adus un prejudiciu de imagine imens organizaţiei PNL Timişoara care se va repara în timp, cu eforturi mari şi susţinute. Niciun liberal de bună-credinţă nu poate gira asemenea apucături nefireşti. Alegerile PNL Timişoara au avut loc, avem o conducere legitim aleasă pentru următorii 4 ani. În ciuda zgomotului de fundal, vă asigur că totul va reintra curând în normal pentru că avem foarte multe lucruri bune de făcut pentru timişoreni”, a mai scris Nica.

După ce liderul PNL, Ludovic Orban a spus că va anula alegerile, Nica îi atrage atenţia, spunând că „e bine că Ludovic Orban îl apară (statutul PNL – n.r.), dar şi mai bine ar fi să-l citească înainte să acţioneze”.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a spus că îşi rezervă dreptul de a anula alegerile pentru conducerea PNL Timişoara.

„În calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, având obligaţia statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului şi de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acţiona în conformitate cu prevederile statutare pentru sancţionarea celor vinovaţi, precum şi pentru anularea alegerilor de la Timişoara, desfăşurate cu încălcarea normelor impuse de Statutul PNL şi de deciziile organismelor de conducere ale PNL”, mai spune şeful PNL.

Un scandal cu îmbrânceli şi acuzaţii a avut loc sâmbătă în faţa clădirii în care se desfăşoară alegerile pentru conducerea filialei PNL Timişoara. Potrivit Aleph News, scandalul ar fi izbucnit după ce mai mulţi liberali nu au fost lăsaţi să intre în sală.